VIDEO | Alexandru Rafila îl acuză pe Allen Coliban de demagogie. „Singura posibilitate de a se face remarcați este să aibă un discurs demagogic”

Publicat: 09/10/2023, 12:02

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a acuzat un „demers demagogic” al primarului din Brașov, Allen Coliban, în subiectul construcției Spitalului de Pneumologie din oraș. 

Într-o conferință de presă la Brașov, ministrul Rafila a povestit că s-a întâlnit de două ori cu primarul Coliban, la minister, unde au discutat despre spitalul din Brașov. Ministrul i-a transmis edilului că sprijină „orice demers care îmbunătățește accesul oamenilor la servicii de sănătate”.

Ulterior, am văzut niște ieșiri care nu cred că sunt potrivite și mai ales că a fost un demers demagogic, consideră Alexandru Rafila.

Rafila s-a arătat nemulțumit de „corespondența cu primăria din Brașov”, care nu a fost printre cele mai fericite, conform ministrului.

Din păcate, corespondența cu primăria din Brașov nu a fost printre cele mai fericite, iar documentația tehnică ce permite să avansăm și să semnăm contractul încă mai așteaptă, pentru că trebuie să existe totuși o corelație între destinația terenului alocat spitalului și situația lui juridică din momentul de față, în sensul că nu poți, de exemplu, să construiești spitale pe terenuri agricole.

Ministrul a ținut să dea asigurări că „acest spital se va face cu siguranță”.

Cred că ceea ce trebuie să știe toți cetățenii din județul Brașov este că acest spital se va face cu siguranță și nu cred că problema este legată de sursa de finanțare, dacă sunt din PNRR sau sunt din alte resurse ale bugetului, pentru că reducerea fondurilor pentru România din PNRR a fost o decizie la nivelul Comisiei Europene. Nu s-a pierdut niciun fel de ban, dimpotrivă, noi am făcut toate proiectele la timp. Ministerul Sănătății a terminat cu șase luni înainte toate aranjamentele juridice ca să se poată face toate investițiile din PNRR.

Pe 19 septembrie, după ce Ministerului Sănătății a scos de pe lista obiectivelor finanțate prin PNRR Spitalul de Pneumologie și Boli Infecțioase de la Brașov, Allen Coliban i-a solicitat lui Alexandru Rafila să prezinte motivele acestei decizii, în condițiile în care această investiție s-a clasat pe locul 7 din 49 de proiecte în domeniul sănătății cu finanțare prin PNRR.

„Dați-ne banii pentru spital și îl terminăm până în 2026, este mesajul pe care, cu toții, la fiecare nivel și fiecare reprezentant al Brașovului ar trebui să îl susțină”, a declarat primarul Allen Coliban, într-o conferință de presă.

CITEȘTE ȘI:

VIDEO | Sindicaliștii de la Poșta Română protestează la Ministerul Digitalizării. Bogdan Ivan a invitat o delegație la discuții

VIDEO | Marcel Ciolacu participă la reuniunea trilaterală România – Bulgaria – Grecia

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Trebuie să-l oprim pe prostul ăsta”: Reacțiile campionilor mondiali de box după meciul dintre Mike...
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie...
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu, apariție incendiară!
Cine erau cei doi tineri care au murit în accidentul cumplit din Vrancea. Mașina în...
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
Scandal după moartea lui Prigoană. Bahmuțeanu îi cere ajutorul lui Ciolacu pentru a-și recupera copiii:...
Povestea americanului manipulat de mamă ca să ajungă criminal. Dezvăluiri după ce a stat 20...
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Care a fost, de fapt, cauza morții Andreei Cuciuc: „A început să amețească, să i...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Coreea de Nord ar putea ajunge să trimită Rusiei 100.000 de soldaţi pentru războiul împotriva...
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Adio, mașini pe benzină și motorină? Schimbarea istorică a început deja. Toți proprietarii auto trebuie...
Singura fotografie cu Sfinxul din Bucegi în 1896. Avea mustață și plete. Transformări uimitoare
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Onur Seyit Yaran, actorul din serialul “Totul pentru familia mea”, este în România. Cum a...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Billie Jean King cere schimbarea sistemului de punctare în tenis